Lucian Bode anunță că ar putea fi interzis transportul interjudețean, cel în afara județelor, dar și serviciile de tip taximetrie, dacă situația generată de pandemia de coronavirus o va impune.
„Când se va lua decizia la nivel european să interzicem transportul interjudeţean, intrajudeţean şi transportul în regim de taxi, şi în urma unor consultări atât cu toate autorităţile statului român, cât şi la solicitarea industriei de transport, „este posibil să luăm şi o astfel de decizie”, a declarat, duminică, la Digi 24, ministrul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, Lucian Bode.
„Pe transportul rutier, foarte mulţi ne-au întrebat de ce nu oprim transportul interjudeţean, de ce nu suspendăm transportul intrajudeţean, transportul în regim de taxi sau transportul de închiriere. Noi am spus foarte clar: restricţiile date prin Ordonanţă Militară se referă clar la modul în care se deplasează cetăţenii în exterior, nu este interzis a se deplasa cetăţenii de la domiciliu la locul de muncă, de la domiciliu în şantierele unde îşi desfăşoară activitatea. Mai mult, noi ne-am propus să menţinem aceste şantiere deschise, pentru că numai aşa putem să ţinem economia în viaţă în această perioadă destul de dificilă pentru România. Când se va lua decizia la nivel european să interzicem şi transportul interjudeţean, şi transportul intrajudeţean, şi transportul în regim de taxi, sigur în urma unor consultări cu toate autorităţile statului român şi la solicitarea industriei de transport, este posibil să luăm şi o astfel de decizie. În acest moment, pe teritoriul României transportul de marfă şi transportul de persoane se desfăşoară fără restricţii, respectând toate regulile impuse de Ministerul Sănătăţii, prin ordonanţele militare date până acum”, a spus declarat Bode.
„Am două propuneri care vizează transportul rutier, respectiv transportul naval, pe clarificare mai degrabă decât de restricţii. Pe scurt, în ceea ce priveşte transportul rutier spunem că se exceptează de la aplicare prevederilor alineatelor 1 şi 2, referitor la circulaţia în grupuri mai mari de trei, circulaţia persoanelor cu un autovehicul care efectuează un transport rutier naţional de persoane, prin serviciile regulate speciale, pentru transportul angajaţilor între domiciliu şi locul de muncă şi prin servicii ocazionale, precum şi transportul rutier pe cont propriu indiferent de capacitatea autovehiculului în condiţiile respectării tuturor măsurilor pentru prevenirea răspândirii infecţiei cu coronavirus. Mai exact, clarificăm modul în care se deplasează cetăţenii cu mijloacele de transport, fie că vorbim de transport în comun, că vorbim de curse speciale. Deplasarea personalului de la şi la locul de muncă al locuinţă se realizează fără niciun fel de restricţie în intervalul ora 6:00 – 22:00. Mai mult, interzicerea circulaţiei persoanelor în grupuri mai mari de trei se referă la spaţiul deschis, nu vizează transportul public de persoane”, a afirmat Lucian Bode.